Se câștigă bani din programare?

  

    Short answer: YES. N-am abordat până acum subiectul banilor deoarece am dorit să îi atrag în primul rând pe site pe cei care pun pasiunea înaintea banilor. Programarea este un domeniu din care se câștigă foarte bine, dar nu îți poate aduce împreună cu banii și liniștea sufletească dorită dacă nu o faci din pasiune. Gândindu-mă mai bine, însă, am ajuns să cred că e posibil că în multe cazuri pasiunea să se nască din acțiune (cum zicea Daniel Zarnescu undeva).
    În lumea în care ne-am născut noi banul primează. Pasiunea e doar pentru filosofi, pictori și poeți — deci pentru oameni săraci. Așa-i că gândești astfel? (În caz că nu, dă-mi un mail. Vreau să te cunosc.) În situația aceasta, ai toate scuzele pentru ca grija ta principala în lumea asta să fie aceea de a face bani. Nici n-ai avea cum să gândești altfel în condițiile în care la tot pasul îți sună în urechi versuri de genul “când ai milioane ești cel mai tare”.
    Așa că probabil ești genul de om de acțiune care n-are timp de prostii artistice cum e programarea calculatoarelor, ci vrea să facă bani. Și dacă se poate, cât mai repede. Acum.
    Atunci e timpul să revin la întrebarea din titlul articolului și să îți spun povestea mea.
    Am avut primul contact cu programarea calculatoarelor undeva prin clasa a șasea, în cadrul orelor de educație tehnologică. Exact în acel an școala la care învățăm a cumpărat câteva calculatoare și a amenajat un laborator de informatică. Iar proful de educație tehnologică — un om tânăr și deschis la minte — a avut genială inspirație să nu se mulțumească a ne învață doar cum să pornim acele calculatoare și cum să editam un text, ci să ne învețe bazele programării. Limbajul de programare era QBasic, calculatoarele erau niște Pentium 386, iar eu eram în culmea fericirii.
    Minunea n-a durat mult, căci în anii următori informatica n-a fost inclusă în programul de studiu al clasei la care eram. Dar se născuse în mine ceva care avea să mă hranesca în acei doi ani de “abstinență”. Ceva care mai apoi, în primul an de liceu, m-a ajutat să rezist fără calculator, iar în anii ce au urmat mi-a dat răbdarea și perseverența de a aduna de pe internet în cadrul orelor de laborator de informatică documentație referitoare la programare (documentație pe care o transportam acasă prin intermediul unui teanc uriaș de dischete). Ceva care îmi dădea apoi puterea de a-mi sacrifica ore întregi din zi în timpul școlii sau chiar zile întregi în timpul vacanțelor pentru a învăța diverse lucruri sau a programa joculețe sau mici aplicații. Ceva care și în ziua de azi mă face să mă bucur că un copil mic atunci când lucrez la vreun joculeț pe care să-l pun pe site. Ceva pe care nu știu exact cum să-l denumesc. Cel mai probabil, pasiune.
    Așa că au urmat doi ani în care am programat doar mental, fără să am acces la vreun calculator pentru a-mi testa programele pe care le concepeam. Cu toate astea, bucuria pe care o trăiam era reală, vie. Speranța că într-o zi voi avea un calculator pe care voi putea să fac orice program îmi doresc era și ea la fel de vie.
    Apoi am intrat la liceu. Cel mai bun liceu din Piteșți, la o clasa de top — cu profilul de matematică-informatică intensiv. Și iată că idilă mea cu informatica a trecut de la fantezie la concret. Un an mai târziu părinții mi-au cumpărat calculator. Și așa a început aventura. Ce a urmat are ceva din misterul jucăuș din “Jeux d’enfants”, din nebunia lui Sheldon din “The Big Bang Theory” și din perseverență bătrânului din “Ostrov”.
    Dorința mea de a pătrunde cât mai adânc în miezul lucrurilor și de a înțelege la nivel cât mai palpabil cu putință (da, cum a înțeles Toma minunea Învierii) bitul (care ajunsesem să înțeleg în anii de liceu că e baza pe care e clădită întreagă știință a informaticii) m-a făcut să mă îndrept la facultate către electronică. Și tot dorința asta m-a împins (niște ani mai târziu) să intru în profunzimile semnalelor la doctorat. În toate astea n-am făcut în esență altceva decât să programez (în diverse forme).


        Bun, dar banii? “Bagă bani, bagă bani!”
    Primii mei bani (exceptând un mic premiu pe care l-am primit în urmă unei olimpiade de matematică în școală generală) i-am câștigat din programare. A fost vorba de o colaborare cu firma Prodinf (care, apropo, angajează). (Eram student în anul al treilea.)
    Primul meu laptop l-am cumpărat din banii câștigați dintr-un software făcut pentru firma GIC. (Tot student, în anul al patrulea.)
    Dorința mea de libertate, că și aceea de a-mi continuă studiile, m-au împiedicat să mă angajez într-o firma că programator (deși strict din punct de vedere financiar ar fi fost o alegere foarte bună — am prieteni care au mers pe calea asta și câștigă peste 1500 de euro pe luna în România).
    Am obținut în schimb, o bursă pentru doctorat în Franța care mi-a permis că în 3 ani să pun deoparte peste 15000 de euro. Bani care în Grenoble nu înseamnă foarte mult, însă în Mioveni mi-au permis să îmi cumpăr o locuință.
    Ce au toate aceste experiențe în comun? Faptul că activitatea esențială pe care am depus-o în schimbul banilor obținuți a fost aceea de a programa. Activitate de care nu m-am lăsat nici în prezent în cadrul jobului de asistent universitar la facultatea pe care am absolvit-o acum cinci ani.
    Cum aș răspunde eu, deci, la întrebarea dacă se câștigă sau nu bani din programare?
    Da, se câștigă bani din programare. (Ceea ce ți-am spus în paragrafele anterioare reprezintă doar cazul meu particular, însă mai sunt și alte căi de a face bani din programare despre care voi vorbi într-un articol ulterior.) Efectele pozitive ale programării nu se limitează, însă, doar la bani. Trăiri, experiențe, oameni, locuri și multe alte lucruri care nu se pot cuantifica în bani.
 
    Tu ce părere ai? Crezi că programarea e o soluție viabilă pentru a câștigă bani?
Link articol: https://igotopia.ro/se-castiga-bani-din-programare/
Mulțumim, Florin Bîrleanu



x
Acest website utilizează cookie-uri pentru a creea o experiență cât mai plăcută. Învață mai multe Acceptă