Cum să iei o notă cât mai mare la Bac?

  

Deși examenul de Bacalaureat se dă în alte condiții decât în ceilalți ani, strategia sau metodele care te ajută să iei o notă cât mai mare la examen au rămas aceleași.


Paul, student în anul I de facultate, spune într-un videoclip pe Youtube experiența lui și cum a reușit să se mobilizeze pentru a lua o notă cât mai mare în examen. De la nota 4 în simulare a ajuns să ia peste 9 la examenul propriu-zis, așadar, cel puțin în cazul lui, metodele sale au funcționat. 


            Aici sunt câteva sfaturi care te-ar ajuta foarte mult:

Odihnește-te!

Spre surprinderea multora, perioada cea mai solicitantă este chiar cea de dinaintea examenului. Pot fi săptămâni sau chiar luni întregi în care ai lucrat sau o să lucrezi pentru a lua o notă cât mai mare, dar dacă te duci la examen epuizat, indiferent de cunoștințele acumulate, există posibilitatea să greșești din neatenție. Pentru a da randament cât mai mare la examen, cu câteva zile înainte, oprește-te din a învăța și optează pentru activități care te relaxează!

Un stil de viață sănătos

Acest aspect, din păcate, este cel mai neglijat dintre toate. Nu ai cum să ajungi cea mai bună versiune a ta, nu poți ajunge la un randament maxim dacă nu urmezi un stil de viață sănătos. Încearcă să eviți mâncarea nesănătoasă, băuturile cu mult zahăr sau cafeină. Hidratează-te cât mai mult și optează pentru un antrenament fizic sau niște plimbări seara în care să te relaxezi.

Stai 3/3 ore la examen

Cel mai probabil o să termini lucrarea în mai puțin de 3 ore. Dar asta nu înseamnă că poți pleca. Pentru o perioadă scurtă de timp (2-3 minute) detașează-te de lucrarea ta, apoi citește-o ca și cum nu este a ta. Cu siguranță vei observa o greșeală. Organizează-ți timpul în cel mai bun mod posibil și profită de el cât mai mult!

Bonus: Verifică pixurile de acasă!

Mulți au ghinionul ca în mijlocul examenului să trebuiască să schimbe pixul. Ba chiar mai rău, să observe că scriu cu o culoare ușor diferită și să fie nevoiți să scrie lucrarea de la început. Așadar, mare atenție la acest aspect!




x
Acest website utilizează cookie-uri pentru a creea o experiență cât mai plăcută. Învață mai multe Acceptă